Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu











Alexandru Philippide (1900-1979).

Este poet, eseist si prozator, fiul lingvistului Alexandru Philippide. Debuteaza, in 1919, cu poezia "Cantecul catorva" in revista "insemnari literare".

Participa in mod constant cu articole la revista "Viata Romaneasca".

Primul sau volum de poeme este "aur sterp" (1922). Urmatoarele sunt publicate la intervale de timp constante:

"Stanci fulgerate" (1930), "Visuri in vuietul vremii" (1939). "Monolog in Babilon" apare in 1967. Postum, in 1979, apare o placheta de poezii "Vis si cautare".

Traduce din Baudelaire, Holderlin, Novalis, Rilke, Maricke.

Este autor de eseuri scanteietoare, "Consideratii confortabile", I, II (1970-1972) si "Puncte cardinale europene" (1973). Scrie si nuvelistica fantastica, in genul romanticilor negurosi: "imbratisarea mortului" (1940) si "Floarea din prapastie" (1942).


Publicata in primul volum de versuri, "aur sterp" (1922), ca ecou al unei calatorii pe valea Rinului in anul 1914, poezia "Lied" este o arta poetica ce defineste conceptia moderna si liniile fundamentale ale liricii lui Alexandru Philippide.

Prin titlu, prin forma poetica si prin stanca legendarei Lorelei, poetul omagiaza pe Heinrich Heine, mare creator de lieduri (alaturi de Goethe) si autor al poeziei "Loreley", in care evoca "atmosfera fabuloasa si plina de mister a Rinului" (Fritz Martini).

Prin interogatia initiala insa Philippide pune o intrebare esentiala a liricii moderne, aceea a nonidentitatii dintre autor si eul liric in creatia poetica:

"al meu mi-e sufletul, ori mi-e strain?", devenita laitmotiv si pretext de argumentare a trecerii de la o lirica obiectiva, a imaginilor exterioare, la una intens subiectiva, impinsa pana la identificarea deplina cu simbolurile profunde ale spatiului imaginar.

Dihotomia eu - altul, acesta din urma devenit eu liric, strabate intregul text, creand orizontul de mister si de legenda al evocarii, infuzia mitului intr-un plan temporal al prezentului, cu intreaga recuzita romantica a evocarii. Spatiul poetic, deschis de un eu liric inca impersopal ("Si-n mine plange - un suflet fara grai"), se umple de "vechi amurguri", intr-o atmosfera crepusculara, in care, intr-o suita de imagini telescopice, se identifica numai un "frame", "un vechi amurg pe Rin", invaluind, intr-o muzicalitate stinsa, cantecul sublim al nimfei Lorelei. Nicolae Balota vorbeste de "o dilatare nemasurata a eului liric", prin impersonalizare, dar si prin identificarea eului propriu ca "o interiorizare a spectacolului romantic".




E un proces liric desfasurat lent, de la o stare de incertitudine in descifrarea identitatii de sine

("Dar cantecul, de l-am stiut de mult,
Sa-l spun acum nu stiu, stiu sa-l ascult.
Nu pot sa-l cant, dar canta-n mine acum,
asa cum apa curge lung..." )

pana la identificarea deplina cu intreaga armonie sonora a tabloului:

"- Mi-e sufletul adanc ca o poveste
in care e un vechi amurg pe Rin,
Si un luntras, indragostit de o zAna ."

Transferul liric, gradat (eu poetic > cantec > luntras), devine total in finalul poeziei, care, in intregul ei, comunica o sublima declaratie de dragoste:

"Sunt cantecul pe care il cantai
Luntrasului pe Rin odinioara,
Sunt cantecul cu care il chemai
Sa moara,
- Si sunt luntrasul,
Lorelei!..."

.
Pe aceasta translatie a euiui liric, poezia se incarca de viziuni mitice.

Prin evocarea de "vechi amurguri", intr-un peisaj crepuscular ce se apropie de perfectiune, si prin explorarea zonelor abisale ale sufletului pentru gasirea propriului eu, se creeaza un tunel al timpului din care se revarsa efluvii sonore, unind planurile temporale sub semnul eternitatii. ZAna Lorelei fixeaza momentul amurgului intr-o durata atemporala, iar Rinul devine un cronotop acvatic, in curgere continua, al vremurilor primordiale.

Prin evocarea povestii romantice a fluviului, poezia are si caracter imnic, de slavire a fenomenului acvatic in maiestuoasa curgere. Cantecul apelor si al timpului are maretia muzicii cosmice, e o unda sonora a cantecului universal.

Alte referate romana, dar Necategorisite






Politica de confidentialitate